Normal sau obișnuit?

Cât de des ați auzit expresia "e normal" folosită în loc de "e obișnuit"?
"E normal să întârzii, cu traficul ăsta!"
"E normal să fie aglomerat, doar e București!"
"E normal să nu le pese, sunt politicieni!"
"E normal să stai peste program, dacă vrei carieră!"
"E normal să nu meargă bine, suntem în România!"
"E normal să nu prinzi pensia, la ce stres e în jurul nostru! "
 Chiar e normal? Sau sunt doar obișnuințe, situații repetitive pe care le investim cu puterea de normalitate?
Normalitatea începe acolo unde există un standard acceptat de comunitate și folosit ca etalon.
În antichitate, era normal ca sclavii să aibă grijă de casă și viața lor să depindă de stăpânul casei. În Evul Mediu, normalitatea era că familia în care te nășteai, în lipsa unor circumstanțe favorabile, îți definea viitorul și accesul la anumite resurse. În secolul 18, era normal ca un aparat mai greu decât aerul să nu poată zbura.În zilele noastre, este normal ca fetele să meargă la școală, spre deosebire de secolul 18.
Cum au apărut aceste normalități?
Prin observații, încercări și erori s-a ajuns la o formulă optimă pentru un anumit domeniu, într-un anumit moment. Apoi formula a devenit un obicei, iar obiceiul a devenit etalon pentru comunitate. Ca etalon, a început să poarte haina de "normalitate".
De aici rezultă că toate obiceiurile, "obișnuințele" , vor deveni normalitate? Nu.
Diferența o face acceptarea lor de către comunitate. 
Da, se circulă greu în București în unele zile și la anumite ore . A devenit un obicei să fii pregătit pentru trafic intens....dar ne dorim să devină o normalitate? Acceptăm că este benefic pentru comunitatea noastră sau îl considerăm doar o obișnuință, care va dispărea atunci când îi va dispărea cauza?
Cândva mi s-a spus că insist să caut excepțiile de la regulă. Între timp, mi-am dat seama de ce o fac: excepțiile de la reguli sunt cele care ne pun la încercare definiția normalității.
Este normal să nu îi pese unui politician? Sau e doar o obișnuință pe care o tolerăm?
Este normal(=regulă) să stai peste program dacă vrei să avansezi în carieră, sau e o alegere pe care o faci la un moment dat, dorind aprecierea sau performanța?
Poate să meargă ceva bine (cinstit) în România sau nu? Câte excepții există de la regula "În România nimic nu merge bine?" Și ce facem cu ele - le considerăm anormalități sau dovezi că de fapt ne-am obișnuit cu ideea că lucrurile nu merg bine în România și refuzăm să vedem altceva?
E mai ușor să considerăm că obișnuințele sunt normalități. E un efort de asumare mai mic decât acela de a cântări obiceiuri și a alege care merită să devină standarde.
Însă ușurința aceasta vine cu un preț mare pe termen lung - acela de a stabili standarde strâmbe, defavorabile comunității. Cel mai la îndemână exemplu este mica corupție - "atențiile". Dacă mita e o obișnuință pe care o ridicăm la rang de normalitate, ajungem să tolerăm marea corupție, pentru că normalitatea noastră o permite. Iar efectele asupra comunității le vedem zi de zi....
Standardul de normalitate nu apare de la sine. Este "suma ponderată" a alegerilor fiecărui membru al comunității :
Schimbăm sau nu un obicei?
Îl considerăm normal sau doar obișnuit?
Cât timp suntem dispuși să acceptăm un "obișnuit" care dăunează sănătății comunităților din care facem parte?
Sunt alegeri ale fiecărui membru al comunității, inclusiv eu, inclusiv tu, care ai avut răbdarea de a citi până aici.  Și  în primul rând este alegerea de a demasca și a respinge "obișnuitul" deghizat în "normal".
Eu am hotărât să încep cu ultimul citat. Nu accept ca normalitate, ci doar ca obișnuință posibil de schimbat, ideea că stresul este imens, de neschimbat și  ne va reduce șansele de a prinde vârsta de pensie. Am de gând să prind pensia și în același timp să mai reduc din stresul din jurul meu, atât pentru mine, cât și pentru alții, atât cât voi putea. Aleg ca normalitate faptul că de mine depinde ce fac cu stresul și cât îi permit să mă afecteze.
Între Freud și Erikson, îl aleg pe ultimul. Normalitatea NU este o ficțiune ideală, ci capacitatea de a fi stăpân pe perioadele vieții tale.
Tu ce falsă normalitate îți propui să demaști?