Cat de interioara poate fi puterea interioara?
Trei zile de stat in pat. Nu dulcea trandavie a vacantei, ci o raceala neanuntata, parsiva si obraznica.
Ce face omul imobilizat in pat, cand nu poate nici sa se uite la filme, nici sa scrie un mail, nici sa citeasca mai mult de o pagina de carte fara sa-l ia durerea de cap? Dupa multe tentative (infructuoase) de a face ce era obisnuit, de a dormi, ii ramane sa se gandeasca.... Buuun. Deci ce poate gandi un om racit si smuls din ritmul sau (alert!) de lucru?
Multe si marunte. Printre ele, revine obsesiv un citat " Raceala fizica este semnul unei raceli sufletesti". Aha. Dar parca nu se potriveste. Cum poate o persoana afectuoasa, sociabila (dupa cum zic altii :) sa fie rece sufleteste? Fata de cine sa se fi purtat rece?
Dupa mai multe incercari, se strecoara un raspuns firav: fata de ea insasi. Si cum vine asta? Pai, un semn de raceala este sa te indepartezi de ceea ce te face puternic, ce te defineste, ce iti da siguranta, increderea in sine, placerea de a intampina o noua zi. Indepartarea nu se face brusc, ci treptat, neauzit, prin mici renuntari.
Nu mai ascult muzica, pentru ca am ceva urgent de terminat. Nu mai citesc decat un tip de carti, pentru ca restul nu sunt pentru mine. Nu mai ies la plimbare daca nu am treaba, nu mai dau telefoane, fac numai activitatile de pe lista de zi cu zi, aman ce nu pare critic. In compensare, ajung sa colectionez carti si DVDuri pe care nu stiu cand voi ajunge sa le citesc sau ascult, nu mai discut decat lucruri serioase, devin din ce in ce mai exigent/a cu mine si cred ca asta e drumul spre perfectiune.
Dar incet incet ma indepartez de ceea ce imi da forta de a face fata problemelor. Uit sa mai fiu creativ, ma enerveaza oamenii care nu gandesc la fel de repede ca mine sau care nu sunt in stare sa-si organizeze viata, care pierd timp sau isi iau ramas bun la telefon de 5 ori pana sa inchida, care nu se gandesc sa previna, ci doar sa repare greselile, tot ce nu e complet, suficient sau eficient.
Si apar probleme la care caile obisnuite de abordare nu functioneaza. Ma incrancenez sa le rezolv ca inainte, dar forta cu care incerc se loveste de un zid. Care, afurisitul, nici nu sta pe loc - vine spre mine, pana cand simt ca nu mai am spatiu, nu mai am perspectiva.
Si atunci apare disperarea. Si reluarea luptei cu zidul. Pana cand o raceala sau alta frana pusa de corp vine sa realinieze lucrurile - si pentru ca nu pot face altceva, ascult muzica pe care nu aveam timp sa o ascult, observ lucrurile mici pe care le treceam cu vederea, ma uit pe albumele pe care se asezase praful...Si ma gandesc. La ce imi da cu adevarat forta interioara, si la cat de interioara am lasat-o sa ajunga...
La cat de usor imi este sa gasesc perspective noi intr-o situatie a altcuiva, perspective care sa-i aduca speranta, incredere, curiozitate, bucurie, tinerete, optimism, implicare, energie....
Si la cat de greu e uneori sa aplic asta pe mine. Si cat de usor ar fi daca mi-as gasi timp sa vorbesc mai mult cu mine....
Ceea ce, imi dau seama, fac chiar in acele momente. Si odata cu aceasta constatare, mai vin si altele: ca si maine e o zi, ca mai am niste chestii interesante de facut, un proiect personal de care abia astept sa ma reapuc, ca Bach e un remediu bun pentru a-ti pune mintea in ordine, ca as putea sa continui si cu alte DVDuri, daca tot nu am ce face, ca pisicile mele creeaza niste forme simetrice cand se bat (au aceeasi culoare si stau fata in fata..), ca afara e soare si seamana cu zilele in care...si incep sa revina amintiri placute, nuantate, fiecare cu un strop de energie...
Undeva, pluteste o decizie...Care ia forma odata cu un citat despre "raceala de 3 zile". Pai, 3 zile sunt de ajuns. Maine e a 4a zi, deci sa ma pregatesc de lucru. Ca un mester fierar care ascute o sabie (ah, asta e din 'Merlin", poate imi fac timp sa ma uit daca a aparut sezonul 5 )
Si odata cu gandurile astea, mi se face foame. Prima data de cand m-a lovit prsivenia de raceala. Foame la fel de pozitiva ca si gandirea - sau macar ca finalul ei.
Parca a mai iesit ceva la suprafata odata cu foamea. O fi vreo sursa de putere? Interioara? Sau fosta interioara, acum lucrand la vindecarea mea exterioara?
Ce face omul imobilizat in pat, cand nu poate nici sa se uite la filme, nici sa scrie un mail, nici sa citeasca mai mult de o pagina de carte fara sa-l ia durerea de cap? Dupa multe tentative (infructuoase) de a face ce era obisnuit, de a dormi, ii ramane sa se gandeasca.... Buuun. Deci ce poate gandi un om racit si smuls din ritmul sau (alert!) de lucru?
Multe si marunte. Printre ele, revine obsesiv un citat " Raceala fizica este semnul unei raceli sufletesti". Aha. Dar parca nu se potriveste. Cum poate o persoana afectuoasa, sociabila (dupa cum zic altii :) sa fie rece sufleteste? Fata de cine sa se fi purtat rece?
Dupa mai multe incercari, se strecoara un raspuns firav: fata de ea insasi. Si cum vine asta? Pai, un semn de raceala este sa te indepartezi de ceea ce te face puternic, ce te defineste, ce iti da siguranta, increderea in sine, placerea de a intampina o noua zi. Indepartarea nu se face brusc, ci treptat, neauzit, prin mici renuntari.
Nu mai ascult muzica, pentru ca am ceva urgent de terminat. Nu mai citesc decat un tip de carti, pentru ca restul nu sunt pentru mine. Nu mai ies la plimbare daca nu am treaba, nu mai dau telefoane, fac numai activitatile de pe lista de zi cu zi, aman ce nu pare critic. In compensare, ajung sa colectionez carti si DVDuri pe care nu stiu cand voi ajunge sa le citesc sau ascult, nu mai discut decat lucruri serioase, devin din ce in ce mai exigent/a cu mine si cred ca asta e drumul spre perfectiune.
Dar incet incet ma indepartez de ceea ce imi da forta de a face fata problemelor. Uit sa mai fiu creativ, ma enerveaza oamenii care nu gandesc la fel de repede ca mine sau care nu sunt in stare sa-si organizeze viata, care pierd timp sau isi iau ramas bun la telefon de 5 ori pana sa inchida, care nu se gandesc sa previna, ci doar sa repare greselile, tot ce nu e complet, suficient sau eficient.
Si apar probleme la care caile obisnuite de abordare nu functioneaza. Ma incrancenez sa le rezolv ca inainte, dar forta cu care incerc se loveste de un zid. Care, afurisitul, nici nu sta pe loc - vine spre mine, pana cand simt ca nu mai am spatiu, nu mai am perspectiva.
Si atunci apare disperarea. Si reluarea luptei cu zidul. Pana cand o raceala sau alta frana pusa de corp vine sa realinieze lucrurile - si pentru ca nu pot face altceva, ascult muzica pe care nu aveam timp sa o ascult, observ lucrurile mici pe care le treceam cu vederea, ma uit pe albumele pe care se asezase praful...Si ma gandesc. La ce imi da cu adevarat forta interioara, si la cat de interioara am lasat-o sa ajunga...
La cat de usor imi este sa gasesc perspective noi intr-o situatie a altcuiva, perspective care sa-i aduca speranta, incredere, curiozitate, bucurie, tinerete, optimism, implicare, energie....
Si la cat de greu e uneori sa aplic asta pe mine. Si cat de usor ar fi daca mi-as gasi timp sa vorbesc mai mult cu mine....
Ceea ce, imi dau seama, fac chiar in acele momente. Si odata cu aceasta constatare, mai vin si altele: ca si maine e o zi, ca mai am niste chestii interesante de facut, un proiect personal de care abia astept sa ma reapuc, ca Bach e un remediu bun pentru a-ti pune mintea in ordine, ca as putea sa continui si cu alte DVDuri, daca tot nu am ce face, ca pisicile mele creeaza niste forme simetrice cand se bat (au aceeasi culoare si stau fata in fata..), ca afara e soare si seamana cu zilele in care...si incep sa revina amintiri placute, nuantate, fiecare cu un strop de energie...
Undeva, pluteste o decizie...Care ia forma odata cu un citat despre "raceala de 3 zile". Pai, 3 zile sunt de ajuns. Maine e a 4a zi, deci sa ma pregatesc de lucru. Ca un mester fierar care ascute o sabie (ah, asta e din 'Merlin", poate imi fac timp sa ma uit daca a aparut sezonul 5 )
Si odata cu gandurile astea, mi se face foame. Prima data de cand m-a lovit prsivenia de raceala. Foame la fel de pozitiva ca si gandirea - sau macar ca finalul ei.
Parca a mai iesit ceva la suprafata odata cu foamea. O fi vreo sursa de putere? Interioara? Sau fosta interioara, acum lucrand la vindecarea mea exterioara?
Comments
Post a Comment