Cadouri ca să te îndrăgostești



Ce poți să faci într-o zi frumoasă de vară? O mulțime de lucruri, cuminți sau nebunești, obișnuite sau bizare, pentru tine sau pentru prieteni. Și ce poți să faci pentru cea mai bună prietenă? Totul…inclusiv să o ajuți la shopping.
Ce-i drept, nu știam despre ce fel de shopping va fi vorba când mi-am oferit ajutorul, într-un moment de slăbiciune. Așa că, auzind detaliile la o ceașcă de ceai, am simțit că va fi o zi interesantă. În sensul chinezesc al cuvântului.
-          Mai spune-mi o dată: de ce vrei să cumperi suveniruri?
-          Vine pentru prima dată în România și vreau să-i fac o impresie bună.
-          Păi vine pentru tine, nu e suficient?
-          Nu!
-          Și de ce suveniruri, de ce nu investești în tine dacă vrei să faci impresie?
-          Pentru că este vorba de țara mea și trebuie să aibă cea mai bună impresie! Să știe ce tradiții frumoase avem, ce meșteri populari, cât de bogată și vie este creația lor! Să vadă că pe vremea când strămoșii lui prădau țărmurile Angliei, la noi se făcea artă…Că nu suntem o țară fără istorie și cultură, care își trimite cerșetorii peste hotare…
-          Cred că exagerezi. În plus, pe vremea când strămoșii lui descopereau coastele britanice, strămoșii noștri exersau lupta sau fuga sau amândouă, nu făceau doar artă.
-          Mă rog, înțelegi ce vreau să spun. Vreau să îi găsim un cadou deosebit, care să-l facă să se îndrăgostească de România.
-          Păi de ce nu zici așa? Am un magazin de artizanat după colț.
-          Nu, vreau ceva mai deosebit, ceva ce nu găsești peste tot….am văzut un magazin în aeroport luna trecută când am fost la conferința aia, dar nu am avut timp. Și avea multe lucruri superbe!Nu kitsch-uri, artă adevărată, mă înțelegi...
-          Cum îl cheamă?
-          Pe el? Ți-am zis, Ed…
-          Nu pe tip, pe magazinul din aeroport. Cum il cheamă?
-          Nu mai știu, ceva cu vrăjitoare…witchcraft…nu, ceva cu craft…

Prietenul la nevoie se cunoaște. Mai ales prietenul Google.
-          Art &Craft? Ne uităm la colecţii Art&Craft

 

-          Da, asta era! Uite ce păpuși superbe! Și cuierul cu harta! Crezi că i-ar plăcea? E un tip practic…




-          Mie-mi place călușarul. Și cutia din lemn de cireș, în care sigur aș avea ce să pun. Dar ai putea să-i iei mascotele din Bihor. Fetița seamănă cu tine când te laudă cineva și te înroșești.




 
-          Râzi de mine, dar să știi că-mi place! Și setul de ouă încondeiate, apropo de tradiții!
-          Păi, se pare că ți-ai găsit cadourile. Știi ce să faci mai departe, nu?

-          Uite ce carpeta frumoasa! Aș lua-o pentru mama lui, are o slăbiciune pentru țesături ….


-          Bine. Cheamă-mă când termini!
-          Dar tu nu iei nimic?
-          Păi nu plec nicăieri. Eu iau suveniruri doar în timpul călătoriilor.
-          Da? De ce doar atunci?
-          Pentru că suvenirurile cumpărate în călătorii sunt ca niște ancore. Păstrează emoțiile și surprizele locului din care le cumpăr, gustul zilei și acel ceva specific unei țări, pe care numai acolo îl poți găsi.
-          Cum zici tu…..dar ai promis că mergem la shopping și acum mă lași singură?

Gata. Totul are o limită, inclusiv ajutorul dat prietenelor. Salariul meu e la dietă de câteva luni (da, există și diete financiare!) .
Totuși…..portfardul cu print mioritic merge perfect pentru verișoara mea cinică și corporatistă, iar ia albă cu broderii argintii și negre ar fi o surpriză plăcută pentru prietena din Anglia, care duce dorul României și speră să strângă mai repede banii de casă și să revină.  Iar biscuiții Vlăduț ar fi grozavi pentru colegul care îmi mănâncă timpul în ședințe, mai rău ca un vampir.





 Dieta mea financiară e într-un mare pericol – cum să fac să o salvez acum?
-          Sunt multe obiecte deosebite, am văzut deja 3 cadouri, dar mi-aș cumpăra mai întâi ceva pentru mine .
-          Și nu te tentează nimic?
-          Mă tentează multe, dar nu găsesc ceva unic, practic si artistic în același timp și mai ales surprinzător.
-          …………….
-          Dacă aș face parte din echipa lor, aș face un set de mouse, mouse pad și husă de laptop personalizate cu motive românești, locuri sau figuri de legendă. Sau un nai cu o horă a ielelor. Sau  un calendar 3D cu un peisaj din Făgăraș. Sau un triptic de lemn, făcut manual, așa cum sunt icoanele, să semene cu o icoană dar când o deschizi  să vezi trei peisaje de vis din România, mai puțin cunoscute, iar pe spate să scrie “România – Grădina Maicii Domnului”. Pentru că asta e, avem cea mai frumoasă țară din sud-estul Europei!
De două minute vorbeam singură. Pentru că prietena mea era ocupată cu coșul de produse și cu un sms către Ed….cum îl cheamă. Am închis ușa și i-am lăsat să converseze, gândindu-mă cât de ușor și frumos ar fi să încurajăm producătorii locali parteneri cu Art&Craft. De exemplu, cadouri pentru prietenii din străinătate sau propuneri de premii pentru angajații valoroși. Cred că domnul de la HR va avea în curând o discuție cu mine...
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2016 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Condur pierdut, iubire regăsită

Mostenirea